Tema centrală a poeziei „Pădure verde, pădure” o reprezintă , privite prin prisma exilului (fie el fizic sau spiritual). Grigore Vieru a mărturisit în repetate rânduri că poezia a fost scrisă într-un moment de acută singurătate, departe de cei dragi, sentiment resimțit acut de generații întregi de basarabeni despărțiți de familie din motive istorice și sociale.
Pădurea din titlu și din refren nu este doar un element al peisajului geografic basarabean, ci devine un . În primul rând, este simbolul naturii protectoare , o imagine arhetipală a maternității. Precum o mamă își ocrotește pruncul în poală, pădurea își întinde ramurile („brațele”) pentru a protegia somnul celui ostenit. În al doilea rând, pădurea este mărturia eternă a existenței poporului, un liant între generații și între spații („De la Nistru pân' la Tisa”). Tema centrală a poeziei „Pădure verde, pădure” o
Modul prin care sufletul comunică cu elementele cosmosului. Structura și Compoziția În primul rând, este simbolul naturii protectoare ,